E cel dintâi român al cărui creştet primeşte binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până la gleznă în pământul strămoşesc. Octavian Goga
ORIZONTAL : 1) Specie a genului liric, cu care poetul nostru naţional numeşte o tulburătoare poezie, scrisă în 1883 (pl.) – Poetul hotărăşte să renunţe la zbuciumul vieţii: Să am un cer... 2) Curat, precum sufletul celui ce năzuieşte spre o fericire deplină, luminoasă şi calmă – Poezia din titlul nostru debutează cu: Mai am un singur dor: / În liniştea serii / Să mălăsaţi să.... – Să-mi fie somnul... / Şi codrul aproape (masc., pl.). 3)Ci eu voi fi pământ / ... singurătate-mi – Dorinţă – Incluse în temă! 4) Muzica sferelor, adiind deasupra spiritului mioritic: Pătrunză... / Al serii rece vânt – Element al unuversului eminescian, sintezăartistică a frumuseţii şi armoniei peisajului românesc. 5) Două constelaţii din emisfera nordică (sing.) – Sigur, precum dorul poetului de un spţiu dominat de linişte, amintire şi cugetare. 6) Din Povestea Dochiei şi ursitorile:Nicãieri nu vezi cãrare, / De şi-ar pierde urmele / Ciobãnaşi cu turmele. / La... de codri deşi / Nu-i cãrare ca sã ieşi – Va geme de patemi / Al mării aspru... 7) Oală de fier (reg.) – Plural (abr.) – Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă / V'o predică, căci trebui să fie braţe... (Împărat şi proletar). 8) Paner – O rană printre norii întunecoşi (Scrisoarea I) – Început de eolitic! 9) Înaltele lumini ale cerului nimbate de vraja românescului (intraductibil în alte limbi) dor: ... ce răsar / Din umbră de cetini, / Fiindu-mi prieteni, / O să-mi zâmbească iar – Radioteleviziunea română. 10) Ion Rotaru – Strălucire a lunii, alunecând prin vârfuri lungi de brad – Aspri. 11) A înţepeni – Poetul refuzăcortegiul funerar fastuos care să-i însoţească trecerea în nefiinţă: Nu voi sicriu... / Ci-mi împletiţi un pat / Din tinere ramuri. 12) Înscrise la cuvânt – Din Misterele nopţii: Dar' ... ne e destinul / Vitreg prea adeseori.
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
VERTICAL: 1) În limbajul poetic eminescial întâlnim, mereu, astfel de atribute, izvoditoare de profunde emoţii estetice: teiul sfânt, frunzişul veşted etc. (sing.) – Din Glossă: Recea cumpăn' a gândirii / Înspre... ce se schimbă / Pentru masca fericirii. 2) Pe când cu zgomot cad / Izvoarele-ntr-una, / Alunece... – Răsunet larg, precum cel pe care îl capătăpoezia din titlu după publicarea sa alături de alte trei variante (pl.). 3) Încercare! – Tot ceea ce e legat de lume, cu rătăcirile, nestatorniciile sau orbirea ei, de care se desparte Eminescu spre a se înălţa spiritual şi a se integra în marile ritmuri cosmice – Rele!. 4)Mai am un singur dor, în cazul de faţă – Din Scrisoarea III: În izvoadele bătrâne pe... mai pot să caut; / Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut. 5) Extraordinar de mari – Deasupra-mi teiul... / Să-şi scuture creanga. 6) Renumit istoric şi om politic (Nicolae, 1871-1940), înflăcărat admirator şi cercetător al creaţiei eminesciene – Mai am un singur dor. 7) Lumea de care se detaşează autorul, din nevoia purităţii, a elevaţiei – Din Noaptea: Pân' eşti... ca o rouă, pân' eşti dulce ca o floare. 8) Poezia ... o făclie – Rimă! – Introducere în beletristică! 9) Părţi dintr-un ansmblu, precum cel al ideilor exprimate în poezie – Notă muzicală. 10) Au prezentul nu... -i mare? N'o să-mi dea ce o să cer? (Scrisoarea III ) – Aceasta este... ce sufletu-ţi deschide / Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde (Împărat şi proletar) – Rugăminte, cum e cea a poetului, care cere contemporanilor săi: Să mă lăsaţi să mor / La marginea mării. 11) Fără viaţă (fig.) – Izolat, aşa cum e locul ales de poet, pentru a se contopi cu armonia naturii. 12) Autorul refuză bocetele şi jelaniile: Şi... –n urma mea / Nu-mi plângă la creştet – Balada populară care se aliază, prin mesajul ei, aceleiaşi mari întrebări care l-a frământat pe Eminescu de-a lungul întregii lui existemţe: cum să-şi asume omul veşnicia?
Dicţionar: CEU, RTR.
Prof. Nicolae Vicolov
solutia
Consultarea textului
| Mai am un singur dor: În linistea serii Sa ma lasati sa mor La marginea marii; Sa-mi fie somnul lin Si codrul aproape, Pe-ntinsele ape Sa am un cer senin. Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat, Ci-mi împletiti un pat Din tinere ramuri. Si nime-n urma mea Nu-mi plânga la crestet, Doar toamna glas sa dea Frunzisului vested. Pe când cu zgomot cad Izvoarele-ntruna, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. | Patrunza talanga Al serii rece vânt, Deasupra-mi teiul sfânt Sa-si scuture creanga. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. Luceferi, ce rasar Din umbra de cetini, Fiindu-mi prieteni, O sa-mi zâmbeasca iar. Va geme de patemi Al marii aspru cânt... Ci eu voi fi pamânt În singuratate-mi. |
Mai am un singur dor
are ca temă motivul
comuniunii dintre om şi natură, sau mitul reintegrării, care, fiind tratată
prin prisma sentimentului de melancolie şi tristeţe, se transformă într-o
elegie sau într-o meditaţie pe tema destinului uman. Ideea textului este
identitatea dintre poet, popor şi patrie, idee care îi caracterizează pe
aproape toţi scriitorii, care reprezintă linia poeziei de specific naţional:
Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, Ion Barbu.
Nucleul generator al
poeziei îl formează motivul dorului, de unde şi titlul Mai am un singur dor. Dorul este un sentiment specific
poporului român şi exprimă aspiraţia către absolut, o stare de nelinişte, de
dorinţa de a trăi sentimentul de iubire, de melancolie şi de tristeţe. El se
împleteşte cu doina, alcătuind un motiv specific poporului român. Imaginile
utilizate de poet sunt romantice. Trecerea în nefiinţă, sintetizată în mitul
Marea Trecere, se împleteşte cu o evaziune în natură: „Să-mi fie somnul lin /Şi codrul aproape, / Pe-n tinsele
ape /Să am un cer senin”.
Participarea naturii la
această reintegrare va fi continuă. Toamna va da glas „frunzişului veşted”, izvoarele vor rosti o litanie: „Pe când cu zgomot cad /
Isvoarele-ntruna, /Alunece luna /Prin vârfuri lungi de brad”.
Teiul sfânt îşi va
întinde ocrotitor braţul unei crengi deasupra mormântului său: „Deasupră-mi teiul sfânt/Să-şi scuture
creanga”.
Acelaşi sens integrator
îl are înlocuirea „sicriului bogat”
cu „un pat din tinere ramuri”.Comuniunea
cu luceferii este un semn al mitului Marea Trecere: „Luceferi, ce răsar / Din umbră de cetini, / Fiindu-mi
prieteni, / O să-mi zâmbească iar”, iar contopirea cu Pământul-Mumă este un
alt mod de integrare în mit: „Ci eu
voi fi pământ /în singurătate-mi”. Această contopire are la bază profunda
identitate dintre poet, popor şi patrie.
Mai am un singur dor
este o elegie
romantică, fiindcă sentimentul de tristeţe structurează tema, ideea şi eu/l
poetic, pentru că avem o evaziune în natură, în mit şi chiar în nefiinţă.
Eminescu trăieşte, ca şi poetul popular din Mioriţa,
evenimentele mitului autohton. Dacă în poemul Luceafărul aceste mituri sunt prezente în structura
epică, aici ele sunt mai mult sugerate. Mitul Luceferilor este dezvoltat prin
personificare: „Luceferi, ce
răsar/Din umbră de cetini, / Fiindu-mi prieteni, / O să-mi zâmbească iar”. Tot
astfel, mitul Pământul-Mumă participă la moartea poetului: „Va geme de paterni / Al mării aspru cânt… /Ci eu voi fi
pământ / în ingurătate-mi”. „Teiul sfânt” — prelucrare a mitului arborelui
sacru — îşi va întinde creanga protector asupra sa, repetând acelaşi procedeu.
Sfânta Lună va veghea Marea Trecere a poetului, exponent al conştiinţei
universale şi, corelativ, al soarelui spirit {„Alunece luna / Prin vârfuri lungi de brad”). Se sugerează
mitul Cerul Tată, prin prezenţa bradului cosmic. Sentimentul naturii se
împleteşte organic cu sentimentul de dor şi cu dragostea faţă de ţară. în
acelaşi timp, poezia poate fi interpretată ca o meditaţie pe tema destinului
uman (fortuna labilis). Poetul găseşte, ca şi păstorul moldovean din Mioriţa, un echilibru al
universului, care se realizează prin sacrificiul său. Legea armoniei şi
echilibrului exprimă înţelegerea lumii şi a universului, aşa cum o are poporul
român, dar, în acelaşi timp, ea exprimă şi o trăsătură a clasicismului.
Prezenţa şi a altor concepte clasiciste sugerează să se poată discuta despre
sinteza adusă de Eminescu, deci discutarea poeziei ca o poezie programatică
(ars poetica). Specificul naţional, ca trăsătură a romantismului, este
prezentat prin integrarea miturilor populare, prin peisajul carpato-dunărean,
prin accesibilitatea şi simplitatea doinei, poezia populară de care se apropie Mai am un singur dor. Eminescu se
dovedeşte, prin aceasta, un poet de profund specific naţional.
Mai am un singur dor
are patru variante: De-oi adormi curând, Nu voi mormânt
bogat, Iar când voi fi mormânt, Mai am un singur dor. Mihail Eminescu, ca
şi Lucian Blaga în poeziaGorunul, simte
acea profundă unitate între om şi univers şi-şi imaginează momentul
reintegrării ca o răscumpărare de toate dezamăgirile trăite într-o societate
plină de contradicţii, de corupţie şi arivism, pe care le-a criticat în Scrisorile sale.
Universul eminescian
este sintetizat prin simbolurile: luna, luceferii, marea, brazii, teiul,
pământul, talanga, cântecul, precum şi prin miturile: Sfânta Lună, Sfintele
Ape, Luceferii, Pământul-Mumă, Marea Trecere, Cerul Tată, prin Bradul cosmic şi
este profund naţional. De aceea, elementele naturii: luna, brazii, apele,
frunzele, marea, ca şi înMioriţa, vor
exprima durerea naturii, provocată de moartea poetului: marea „ Va geme de patimi”, teiul,’,Să-şi scuture creanga”, iar
toamna va da glas „frunzişului
veşted”.
Moartea este o evaziune
romantică în mijlocul naturii, care-1 iubeşte, aşa cum vedem în poezia O, rămâi {„O, rămâi, rămâi la mine, /
Te iubesc atât de mult! / Ale tale doruri toate /Numai eu ştiu să le-ascult;”).
Ea, natura, va plânge ca o mamă trecerea în nefiinţă a poetului („ Va geme de paterni / Al mării aspru
cânt’) şi îl va reprimi sub forma mitului Pământul-Mumă, dându-i o
identitate cosmică: „Ci eu voi fi
pământ / în singurătate-mi”. II va alina durerea, tristeţea, dorul,
însingurarea. Poetul va realiza un drum spre eternitate, pe care înMioriţa îl sugerează soarele şi
luna, iar aici luceferii. Luna, ca simbol al principiului feminin, va aluneca
peste vârfurile brazilor, sugerând curgerea timpului, fiindcă poetul, devenind
Spiritul etern şi nemişcat, va rămâne neclintit. In Mai am un singur dor, Mihail Eminescu pare a relua,
după două milenii, elegiile încărcate de tristeţea, trăită la Pontul Euxin, de
poetul latin Ovidiu, ca o prefigurare a destinului naţional şi ca o primă
exprimare a conştiinţei naţionale, pe care acesta o reprezenta.
Stilul eminescian se
caracterizează prin echilibru şi armonie, prin integrarea organică a
simbolurilor, a metaforelor şi a miturilor, prin marea varietate a
sentimentelor di gajate din text: tristeţe, durere, duioşie, dor, melancolie,
dragoste faţă de natura patriei.
Epitetele au rolul de a
nuanţa textul, dar şi de a mitiza: „un
singur dor”, „cer senin”, ni in bogat”, „tinere ramuri”, „teiul sfânt”,
„frunzişului veşted”, „marginea mării”, somnul lin”, „..rece vânt”. Ele se
împletesc funcţional cu o serie de personificări, care exprimă mituri:„Luceferi ce răsar… / O să-mi zâmbescă
iar”, „Va geme de paterni / Al mării aspru cânt…” „Doar toamna glas să dea /
Frunzişului veşted”, în care găsim prelucrate mitul Luceferilor, mitul
Sfintelor Ape, mitul comuniunii dintre om şi natură.
Simbolurile, cu forţa
lor de sugestie, vizează aceeaşi integrare prin mit în conştiinţa universală.
Poetul devine pământ („Ci eu voi fi
pământ), sugerând mitul Adam şi Eva, sau mitul Pământul-Mumă. Teiul Sfânt
devine arborele sacru, care primeşte funcţii umane:„Deasupră-mi teiul sfânt /Să-şi scuture creanga”. Alte
simboluri sugerează principiile primordiale: apa („Pe-ntinsele ape”, „La marginea mării’), pământul {„Ci eu voi fi pământ’),aerul („Ai serii rece vânt’), focul („Luceferi ce răsar’).
Metaforele au o
profunzime deosebită. Moartea este văzută ca o adormire până la cea de a doua
venire a Domnului Iisus („Somnul
lin), în timp ce timpul îşi va continua curgerea („M-or troieni cu drag / Aduceri aminte’).
Un alt efect („ Va geme de paterni/Al mării aspru
cânt’) sugerează o metonimie a felului în care natura va plânge moartea
poetului, făcându-se substituţia dintre cauză şi efect. Versurile„Ci-mi împletiţi un pat/Din tinere
ramuri” aduc o sugerare a renaşterii ca efect al integrării în natură. Tot
aşa versurile „Alunece luna/Prin
vârfuri lungi de brad”sugerează momentul primordial, când bradul cosmic se
iveşte din Sfintele Ape, purtând Soarele, Luna, Stelele, Luceferii, adică
generând, ca în Mioriţa, Cerul
Tată (Să am un cer senin).
Solutia careului: Luceafarul
1
C
|
2
A
|
3
P
|
4
O
|
5
D
|
6
O
|
7
P
|
8
E
|
9
R
|
10
A
|
11
|
12
U
|
2
A
|
P
|
A
|
R
|
U
|
T
|
P
|
E
|
R
|
E
|
N
| |
3
T
|
A
|
T
|
A
|
L
|
R
|
I
|
V
|
A
|
L
|
I
| |
4
A
|
R
|
S
|
C
|
O
|
A
|
T
|
E
|
T
|
V
| ||
5
L
|
I
|
T
|
I
|
N
|
T
|
E
|
N
|
T
|
I
|
E
| |
6
I
|
T
|
E
|
M
|
C
|
I
|
T
|
I
|
T
|
R
| ||
7
N
|
I
|
M
|
I
|
C
|
U
|
E
|
R
|
C
|
S
| ||
8
|
E
|
A
|
R
|
U
|
N
|
E
|
A
|
O
| |||
9
S
|
T
|
A
|
I
|
N
|
I
|
C
|
U
|
B
|
A
| ||
10
T
|
R
|
I
|
S
|
T
|
I
|
D
|
A
|
T
|
O
|
R
| |
11
E
|
E
|
C
|
I
|
C
|
I
|
P
|
O
|
R
|
T
| ||
12
A |
D
|
A
|
N
|
C
|
P
|
A
|
T
|
R
|
I
|
A
|
